Anița

Dragă copăcelule, dacă iarna uitării nu va reuşi să mă şteargă din amintire, vom putea fi împreună pentru totdeauna.

( O frunză)

La ora când, tarziu, stelele-adorm

Visând  cuminți la ale zilei fapte,

Iar Luna luminează al lor somn,

Învelindu-le cu raze argintate,

Păpușa Ana șade pe divan.

Are ochi triști și păr cârlionțat,

O mână stă întinsă spre tavan,

Cealaltă e pe șorțul înflorat.

Primită drept cadou de fiica mea,

Păpușa a fost ca o soră mai mare

Pentru-un pisoi cu ochi de peruzea

Ce îi toarcea tot timpul la picioare.

Dar, după un timp, pisoiul fu bolnav.

De-abia mergea, târâș, în trei picioare

Și miorlăia pe limba lui de grozav,

Apoi, slăbit, rămase-n nemișcare.

Din acea zi, păpușa-și aștepta

Prietenul cu ochii ca turcoazul

Și-n fiecare zi se deștepta

Cu gândul că o sa-i audă glasul.

Curând i se păru că-l vede, parcă,

Făcându-i cu lăbuța dintr-un nor

Și încercă la rându-i semn să-i facă,

Dar vântul șterse tot, nepăsător.

Mănunchi  de-argint, lumină și de gheață

Pătrunde  tainic în odaia mea.

E ceasul când păpușile prind viață

Și îți răspund, de le întrebi ceva.

- De ce-ți sunt ochii înlăcrimați, Aniță,

De ce privești spre nori plângând mereu?

- Pisoiul mi-a fost cea mai dragă ființă,

Și-atunci, când plânge norul, plâng și eu!

                                      Alin Ciolompea

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Alin Adrian Ciolompea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.