Noaptea Sfântului Andrei

„Voi, 41 de fire de grau, / Eu voi adormi / si voi hodini. / Dar eu ma rog lui Dumnezeu / Sa-mi trimita ingerul meu, / Cel ce mi-e dat de Dumnezeu.” (Descântec de aflare a ursitului)

Se prăvălește soarele pe-o rână,

Și asfințește licărind arar.

Închide iute poarta, gazdă bună,

Și-agață usturoiul în prăgar,

Că lupii-n haită urlă pe coline.

Se face tot mai frig la asfințit.

Speriată, luna chipul și-l ascunde

Și-i vai de călătorul rătăcit!

Scapăr-amnarul și fă focu-n sobă,

Pe coș fumul să iasă-n rotocoale!

I-auzi cum latră câinii! Nici o vorbă!

Afară lupii suri ne dau târcoale.

Iar de îți pare că de-afar’ te cheamă

Pe nume cineva demult plecat,

Tu nu-i răspunde și pe loc răstoarnă

Cu fața-n jos ce poate fi mișcat.

Cu farmece și vrăji, tânăra fată

Cu teamă ursitul vrea să îl vadă-n vis.

Că Sfânt’ Andrei pe an e doar odată,

Iar badea de un an nu i-a mai scris.

(25 octombrie 2016)