duminică, 13 noiembrie 2016

Fapt divers


Aflăm surprinși din titluri de ziare.
Că se mai construiesc zgârie-nori,
S-a mai deschis un mall cu zarvă mare
Și îmbulzeală de cumpărători.

Dar trist e când citești despre-o bătrână,
O văduvă de 70 de ani,
Lovită crunt de o soartă hapsână,
Rămasă-n drum pentru un pumn de bani.


Pe ce drum să târasca greaua cruce
Lovită fiind de-un nedrept hazard?
Cum nu știa, ea, biata, p-un' s-apuce,
Dormea pe trei cartoane lâng-un gard.


Unde să bați cale necunoscută?
La cin' să plângi, când satul este surd?
Cu cine să vorbești, când lumea-i mută?
Cui să reclami acest destin absurd?


Așa că seara mai privi în urmă
Spre casa ei, și-apoi, ca un martir
Spre eșafod, merse cu pași de umbră
Pe drumul fără-ntors spre cimitir.


Aflăm surprinși din titluri de ziare
Că se mai construiesc zgârie-nori.
Cu cât te-apropii tot mai mult de soare,
Tu, omule, cu-atât mai mult cobori...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu