O dată-n viață

        

                                                                            

                     de Alin Ciolompea

Ciudate pasări mari, copacii,

Cum tot visează a zbura,

Dar aripi galbene, de toamnă,

Porniră a se scutura...

Covor  jilav de frunze frânte

Întinse toamna pe alei.

Pășeam pe drum tot înainte,

Printre castani, stejari și tei.

În dreapta mea, pe o băncuță

Roasă de timp, sub un stejar,

Un bătrânel c-o bocceluță.

Pe jos, un ceas de buzunar.

Vrând să-l ajut, m-am aplecat

De jos ca să îi ridic ceasul.

De-abia atunci m-a observat.

Să-mi mulțumească-și drese glasul,

Întinse mâna tremurândă,

Brăzdat-adânc, ca  un ogor,

Își duse ceasul la ureche

Și-mi spuse-atunci cu mult umor:

- Îți mulțumesc nespus, băiete,

Că mi-ai găsit timpul pierdut!

Îl căutam din tinerețe

Și tot la fel făcu și Proust.

Tic-tac! Tic-tac! și clipa zboară.

Chiar dacă ceasul nu mi-e amic,

Aș vrea  ca pentru prima oară

Să facă tac! și, apoi, tic!

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Alin Adrian Ciolompea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Sursa fotografiei: https://pixabay.com/ro/pensionar-omul-cel-vechi-toamna-998544